Imi amintesc

Imi amintesc, imi amintesc de acea perioada dintre 17-28 ani, totul mi se pare fara noima, fara inteles, in cap o singura intrebare exista;de ce?Chiar a meritat atatea compromisuri, de ce mi-a dat aripi ca sa zbor dupa moartea tatalui meu, doar ca mai tarziu sa mie le franga, caderea aceasta fiind la fel de dureroasa.De ce atata suferinta?De ce sa revina ea in viata mea dupa atat timp?Cine e ea sa-mi posede sufletu?Nu vreau sa cad din nou,stiu cat de greu m-am ridicat.
Imi amintesc ultimul dialog:
-De ce pleci?

-Am devenit dependenta de tine.

-Nu pleca, nu-mi fa asta.

-Plec,imi pare rau, nu stiu ce vreau,nu imi mai stiu visele.

Si ai plecat si am ramas cu acel trandafir alb in mana, il strangeam asa de tare, dar nu simteam nimic din cauza suferintei , nu simteam spinii ce-mi intrau in palma.Atunci inima mea era ingradita de un gard de spini care imi apasau pe inima din ce ince mai tare, lasandu-ma fara respiratie, fara vointa de a mai continua.
Vezi tu atunci cand ai plecat ai lasat in urma un gol imens in mine un nimic, cu greu am reusit sa imi revin.

Era asa de greu sa spui acele doua cuvinte?Stiu si mie mi-a fost greu sa le spun in anumite momente,poate pentru ca-mi era teama sau poate pentru ca nu erau sincere .Cu tine insa totul a fost uimitor, minunat,cuvintele au iesit negandite de mintea mea doar de inima.Stiam ca si tu tii la mine stiam ca ma iubesti , sau esti doar actrita foarte buna?Chiar asa de bine ai reusit sa imiti acele atingeri , acele sarutari pasionale, acele nopti fara somn?SPune-mi tu ai vreun regret, tu remuscari?

Raspunde-mi la aceasta scrisoare, scrie-mi ce s-a intampalt, de ce a decurs totul asa?Raspunde-mi la aceasta scrisoare, fa-mi o promisiune, si apoi ne vom intalni .Stiu ca atunci cand promiti ceva nu iti incalci cuvantul, e singurul mod prin care voi sti ca nu se va mai repeta trecutul.