Poate ca cei ce vor citi acest post imi vor spune ca sunt emo sau ca am lipsa de ocupatie , insa nu este adevarat, din ce in ce mai multi tineri se sinucid din cauze aparent banale cum ar fi o jignire, lipsa de comunicare sau pur si simplu pentru ca simt ca nu apartin acestei lumi mult prea bizare plina de inadaptati care incearca sa-i faca si pe cei din jur sa se simta la fel.Intr-o lume a filmelor si a muzicii , a fitelor de vedete in principiu pe care majoritatea le considera perfecte , ne imping sa recurgem la diferite fapte pentru a semana din ce in ce mai mult insa cand nu reusim suntem dezamagiti iar acea dezamagire ne poate impinge la marginea autodistrugerii.
O cercetare de pe internet realizata de INSTIT. NICOLETA SILVESAN SC.GEN.,,AVRAM STANCA,, PETROSANI ne explica metodele de sinucidere , cum putem recunoaste aceste persoane si ce putem face sa le ajutam.
Factorii de risc implicaţi în suicid
Factorii cu potenţial suicidar crescut sunt:
factori familiali: relaţiile conflictuale în familie, familii dezbinate şi dezorganizate, abuzuri în familie (abuz emoţional, fizic, neglijare, abuz sexual), divorţul, moartea unei persoane apropiate. Unele studii arată că modelul parental poate fi una dintre cauzele suicidului prin învăţarea de către copil a acestei modalităţi de rezolvare a problemelor - suicidul. Alte studii însă susţin faptul că este vorba de învăţarea unui model general, defectuos de rezolvare a situaţiilor de criză.
performanţele şcolare: notele au devenit unul din principalele motive pentru care copiii şi adolescenţii recurg la suicid. Presiunea familiei şi a şcolii prin standarde iraţionale impuse îl determină pe copil să rezolve “eşecul” prin suicid - “Sunt un ratat şi un prost şi mi-am dezamăgit părinţii şi profesorii aşa că nu mai are nici un sens să trăiesc.”
stresorii sociali: lipsa abilităţilor de comunicare, de exprimare emoţională, de relaţionare sunt factori importanţi în creşterea riscului suicidar. Studiile relevă faptul că un procent important de copii recurg la suicid ca o modalitate de “fugă” faţă de atitudinea negativă a colegilor (umilire fizică şi verbală). Problema pe care o ridică aceste cazuri este faptul că mass-media le prezintă ca pe nişte “sinucideri raţionale” sau acte justificate. Această atitudine pune în pericol viaţa altor copii aflaţi în situaţii similare şi care ar putea opta şi ei pentru suicid ca soluţie pentru problemele lor de relaţionare şi adaptare.
factori individuali: emoţionali – sentimentul de singurătate, depresia, neajutorarea, lipsa de speranţă, distres emoţional; cognitivi - lipsa abilităţilor de rezolvare de probleme şi a strategiilor de coping adaptativ; comportamentali - consum de substanţe; de sănătate - boli terminale, psihopatologie gravă.
Comportamentul suicidar este un semnal de alarmă. Recunoaşterea copiilor cu risc suicidar este foarte dificilă. Studiile au identificat câţiva indicatori ai acestuia: 1) decesul unui părinte sau persoană semnificativă înainte de vârsta de 12 ani; 2) comunicare defectuoasă în familie; 3) lipsa abilităţilor de rezolvare de probleme; 4) perioade de stres acut şi lipsa resurselor cognitive şi emoţionale pentru a le depăşi. Copiii exprimă într-un mod incert şi neclar intenţiile lor, ceea ce face dificilă semnalarea problemei. Totuşi sunt anumite indicii care nu pot fi ignorate de câtre părinţii, profesori, consilieri:
a) o tentativă anterioară de suicid: mulţi adulţi cred că dacă copilul a trecut printr-o tentativă de suicid nu va mai încerca încă o dată, datorită experienţei dureroase a recuperării. Cine a avut o tentativă de suicid prezintă un risc crescut de a o repeta. Este important ca adulţii să fie atenţi şi la alte tentative mai puţin evidente, cum ar fi înfometarea sau consumul abuziv de substanţe.
b) ameninţarea cu sinuciderea: mesajele de genul “nu vreau decât să nu mai fiu pe lumea asta”, sau mai exacte “ar fi mult mai bine pentru toţi să mor” trebuie luate în serios şi analizate motivele acestor afirmaţii. Este momentul ca adulţii să-şi analizeze modul de comunicare cu copilul şi să găsească forme de oferire de suport pentru copil. Nici într-un caz nu este recomandată ameninţarea copilului cu o pedeapsă pentru acele mesaje.
c) depresia: o mare dificultate în cazul acestei situaţii este că adulţii nu recunosc simptomele unei depresii la copii datorită faptului că depresia este considerată o problemă a adulţilor. Indicatorii unei stări depresive la copii sunt: tulburări ale comportamentului alimentar – cel mai frecvent apare lipsa poftei de mâncare; tulburări de somn – dificultăţi de adormire, insomnii, somn excesiv fără regularitate; scăderea capacităţii de concentrare, scăderea performanţelor şcolare; o stare de apatie şi lipsă de energie, dezinteres pentru activităţile plăcute anterior; autoblamare excesivă, tristeţe, oboseală accentuată, probleme comportamentale la şcoală. Prezenţa acestor semne pe o perioadă de minim două săptămâni trebuie să determine adultul să ceară ajutorul unor specialişti (psihologului şcolar, cabinetelor de consiliere psihologică).
d) vorbesc despre moarte sau sunt preocupaţi de moarte: orice interes neobişnuit legat de moarte prin discuţii, desene, poezie, muzică, postere trebuie să constituie un motiv de îngrijorare şi un pretext de a discuta cu copilul sau adolescentul despre aceste subiecte şi motivele pentru care este preocupat de aceste teme. Studiile au arătat că o temă frecventă în preocupările copiilor care au avut ulterior o tentativă de suicid este problema terorismului, războiului sau a misiunilor suicidare (kamikaze).
e) izolarea de prieteni şi familie: izolarea este un semn al unei stări de nefericire sau de durere a copilului. Mulţi copii şi adolescenţi care se gândesc la suicid nu comunică cu prietenii sau familia pentru a nu-i supăra sau întrista. Este recomandat ca în cadrul orelor de consiliere, profesorul să înveţe elevii să solicite ajutor atunci când simt că nu pot vorbi cu persoanele apropiate. Oferirea informaţiilor despre serviciile de consiliere este foarte utilă pentru elevi. Posibili indicatori ai unor probleme ar fi: comportament de izolare excesivă şi neadecvat cu stilul copilului, renunţarea şi evitarea participării la activităţile sociale cu prietenii şi familia, dificultăţi de a părăsi casa.
f) tulburări comportamentale: starea de nemulţumire a copiilor şi adolescenţilor se manifestă de cele mai multe ori prin anumite comportamente cum ar fi: schimbările bruşte de comportament, fuga de acasă, chinuirea animalelor, agresivitate fizică şi verbală (lovirea repetată a fraţilor sau prietenilor de joacă, acte de distrugere a unor bunuri la şcoală sau din alte locuri publice). Pedepsirea acestor copii datorită comportamentelor pe care le manifestă duce la accentuarea sentimentului de nefericire şi la implicarea lui tot mai mult în planul de sinucidere. Adulţii nu trebuie să uite că întotdeauna comportamentul are o funcţie şi identificarea ei este primul pas în schimbarea comportamentală.
g) abuzul de substanţe: abuzul de substanţe este un factor de risc pentru suicid. Studiile arată că un număr mare de copii şi adolescenţi au consumat alcool sau droguri înainte de actul de suicid. În consecinţă este foarte important ca în prevenţia consumului de substanţe să se accentueze şi acest aspect. Pentru părinţi consumul de substanţe trebuie să fie un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă cu copilul lor.
h) suicidul sau moartea recentă a unei persoane semnificative: suicidul sau moartea unei persoane apropiate este un factor de risc. Un caz mai special dar care trebuie luat în considerare este suicidul în masă din motive religioase sau filosofice. Unele mesaje transmise de mass-media sunt foarte periculoase pentru că prezintă cazurile de suicid în masă ca o manifestare a unor convingeri religioase sau filosofice.
i) renunţarea la obiectele de valoare şi realizarea planului final: în această situaţie părinţii trebuie să acţioneze imediat şi să solicite ajutorul specialiştilor.
Abordarea riscului suicidar
Unul dintre obstacolele cele mai importante în prevenţia suicidului este existenţa unor convingeri şi atitudini eronate faţă de suicid. Adulţii consideră moartea la copii în general accidentală, iar atunci când se produce tentativa de suicid, familia ascunde suicidul datorită stigmei sociale. Unul dintre obiectivele programelor de prevenţie la nivel comunitar este acceptarea suicidului ca o problemă reală a copiilor şi adolescenţilor.
Cele mai frecvente mituri asociate cu suicidal la copii şi adolescenţi:
· Copilăria şi adolescenţa sunt perioade fericite din viaţă, lipsite de griji şi în care există doar probleme minore de adaptare. Este eronat să credem că vârsta copilăriei îi protejează pe aceştia de probleme şi traume. Există o multitudine de probleme cu care se confruntă copiii şi pentru care nu sunt încă pregătiţi să facă faţă – moartea unor persoane semnificative, abuzurile emoţionale, fizice sau sexuale, violenţa adulţilor, rigiditatea standardelor impuse de adult, consumul de substanţe. Este foarte greu pentru o familie să îşi protejeze copilul faţă de atâtea probleme, este deci mai optim să-i învăţăm pe copii să facă faţă adaptativ situaţiilor de criză.
· Cei care vorbesc despre sinucidere nu recurg la ea. Mesajele de tipul “Mai bine mor … ” sau “Aş vrea să mor odată!” poate însemna faptul că o anumită situaţie este foarte dramatică pentru copil sau adolescent. Este foarte important ca adultul să îl asculte pe copil şi să încerce să comunice cât mai mult. Este greu să stabileşti gravitatea situaţiei. Ignorarea acestor posibile semnale poate avea efecte dramatice. Studiile arată că majoritatea copiilor şi adolescenţilor care s-au sinucis au vorbit despre moarte şi au făcut afirmaţii despre dorinţa lor de a-şi pune capăt vieţii. Astfel că orice mesaj de acest gen asociat cu alte modificări comportamentale trebuie să constituie un motiv pentru acordarea unei atenţii deosebite copilului şi solicitarea ajutorului unui consilier sau psiholog.
· Cei care au tentative de suicid nu vor decât să atragă atenţia. Mulţi adulţi au convingerea că suicidul la copiii şi adolescenţi este o formă de a atrage atenţia şi că în realitate ei nu doresc să îşi ia viaţa. Orice tentativă de suicid este un semn alarmant al unei probleme şi tratarea acesteia cu superficialitate este o gravă eroare care poate să îi facă pe copii şi adolescenţi mai convinşi că nu sunt înţeleşi şi acceptaţi. În consecinţă ei rămân la convingerea că suicidul este singura modalitate de a scăpa de disperarea şi lipsa de speranţă resimţită.
· Este suficient ca oamenii să vadă partea bună a vieţii şi se vor simţi mai bine. Pentru o persoană care are intenţia de suicid această afirmaţie poate agrava situaţia şi duce la accentuarea convingerii că ceea ce simte şi crede este inadecvat, fiind o formă de invalidare. Copiii şi adolescenţii au dificultăţi în planificarea viitorului şi în înţelegerea faptului că ne schimbăm în permanenţă modul de percepere a vieţii datorită experienţele pe care le avem zilnic. A-i spune unui copil sau adolescent că “mâine lucrurile vor arăta altfel” nu face decât să-i adâncească sentimentul de izolare şi însingurare. În aceste momente ei nu se pot gândi la viitor, ci doar la prezent.
· Copiii nu ştiu cum să se sinucidă şi nici nu au puterea necesară să o facă. În general, adulţii cred că moartea nu este înţeleasă de copii ca un act final şi ireversibil şi că ei nu ştiu cum se poate muri. O altă idee eronată este că tentativa de suicid a fost un accident şi că intenţia de suicid nu a existat de fapt. Studiile arată însă că adolescenţii şi chiar şi copiii ştiu foarte bine cum pot să-şi ia viaţa, unii dintre ei au planuri foarte elaborate cu privire la suicid. Se recomandă părinţilor şi adulţilor să investigheze cu atenţie orice “accident” prin care copiii şi-au pus viaţa în pericol.
· Cei care se sinucid sunt bolnavi psihici. La fel ca şi în cazul adulţilor, majoritatea persoanelor cred că copiii şi adolescenţii care recurg la sinucidere sunt persoane cu tulburări psihice grave. Studiile arată însă că procentul celor care se sinucid şi care au o tulburare psihică este mult mai mic decât s-ar crede. Cauzele suicidului sunt complexe şi mult diferite de percepţia obişnuită a oamenilor. Părinţii care au un copil ce a avut o tentativă de suicid nu recunosc acest lucru mai ales datorită convingerilor eronate despre suicid şi din teama stigmei sociale pe care o implică suicidul. Rolul şcolii şi al programelor comunitare este foarte important în contracararea mesajelor neadecvate din mass-media.
· În cazul copiilor şi adolescenţilor care recurg la suicid, părinţii sunt singurii responsabili. Majoritatea părinţilor se blamează pentru problema copilului lor şi cred că numai ei sunt vinovaţi pentru această situaţie, mai ales că societatea nu este educată şi are tendinţa de învinovăţire a părinţilor. Studiile arată însă că părinţii sunt de obicei ultimii care identifică semnele unui viitor act suicidar. De cele mai multe ori copilul încearcă să-i protejeze şi să-i excludă din problemele sale. Rolul prevenţiei prin discuţiile cu colegii despre acest subiect poate fi foarte important mai ales în a-i face pe copii şi adolescenţi să-şi împărtăşească ideile despre suicid.
· Când un copil sau adolescent cu depresie începe să se simtă mai bine înseamnă că perioada de criză a trecut. Contrar părerilor comune, riscul suicidar la o persoană cu depresie este mult mai mare în perioada în care este perceput de ceilalţi că este mai bine. Tocmai în această perioadă copilul sau adolescentul dispune de energia necesară planificării unui act suicidar. Găsirea acestei soluţii extreme îi face să se simtă mai bine şi mai liniştiţi. Părinţii trebuie să fie atenţi la aceste semne care ar putea fi un indiciu fals de recuperare.
· Ingerarea anumitor substanţe (alcool, droguri, tranchilizante) “rezolvă” problemele şi reduce riscul suicidar. Consumul de alcool sau droguri accentuează stările negative şi cresc riscul de suicid. Mulţi adolescenţi sau copii însă cred că tranchilizantele, alcoolul sau drogurile îi face să uite de probleme. Ele însă agravează stările depresive.
În concluzie, suicidul nu trebuie să fie un subiect tabu pentru familie şi şcoală. A nu discuta despre o problemă nu implică dispariţia ei. Din nefericire, datele epidemiologice confirmă acest fapt.
Factorii cu potenţial suicidar crescut sunt:
factori familiali: relaţiile conflictuale în familie, familii dezbinate şi dezorganizate, abuzuri în familie (abuz emoţional, fizic, neglijare, abuz sexual), divorţul, moartea unei persoane apropiate. Unele studii arată că modelul parental poate fi una dintre cauzele suicidului prin învăţarea de către copil a acestei modalităţi de rezolvare a problemelor - suicidul. Alte studii însă susţin faptul că este vorba de învăţarea unui model general, defectuos de rezolvare a situaţiilor de criză.
performanţele şcolare: notele au devenit unul din principalele motive pentru care copiii şi adolescenţii recurg la suicid. Presiunea familiei şi a şcolii prin standarde iraţionale impuse îl determină pe copil să rezolve “eşecul” prin suicid - “Sunt un ratat şi un prost şi mi-am dezamăgit părinţii şi profesorii aşa că nu mai are nici un sens să trăiesc.”
stresorii sociali: lipsa abilităţilor de comunicare, de exprimare emoţională, de relaţionare sunt factori importanţi în creşterea riscului suicidar. Studiile relevă faptul că un procent important de copii recurg la suicid ca o modalitate de “fugă” faţă de atitudinea negativă a colegilor (umilire fizică şi verbală). Problema pe care o ridică aceste cazuri este faptul că mass-media le prezintă ca pe nişte “sinucideri raţionale” sau acte justificate. Această atitudine pune în pericol viaţa altor copii aflaţi în situaţii similare şi care ar putea opta şi ei pentru suicid ca soluţie pentru problemele lor de relaţionare şi adaptare.
factori individuali: emoţionali – sentimentul de singurătate, depresia, neajutorarea, lipsa de speranţă, distres emoţional; cognitivi - lipsa abilităţilor de rezolvare de probleme şi a strategiilor de coping adaptativ; comportamentali - consum de substanţe; de sănătate - boli terminale, psihopatologie gravă.
Comportamentul suicidar este un semnal de alarmă. Recunoaşterea copiilor cu risc suicidar este foarte dificilă. Studiile au identificat câţiva indicatori ai acestuia: 1) decesul unui părinte sau persoană semnificativă înainte de vârsta de 12 ani; 2) comunicare defectuoasă în familie; 3) lipsa abilităţilor de rezolvare de probleme; 4) perioade de stres acut şi lipsa resurselor cognitive şi emoţionale pentru a le depăşi. Copiii exprimă într-un mod incert şi neclar intenţiile lor, ceea ce face dificilă semnalarea problemei. Totuşi sunt anumite indicii care nu pot fi ignorate de câtre părinţii, profesori, consilieri:
a) o tentativă anterioară de suicid: mulţi adulţi cred că dacă copilul a trecut printr-o tentativă de suicid nu va mai încerca încă o dată, datorită experienţei dureroase a recuperării. Cine a avut o tentativă de suicid prezintă un risc crescut de a o repeta. Este important ca adulţii să fie atenţi şi la alte tentative mai puţin evidente, cum ar fi înfometarea sau consumul abuziv de substanţe.
b) ameninţarea cu sinuciderea: mesajele de genul “nu vreau decât să nu mai fiu pe lumea asta”, sau mai exacte “ar fi mult mai bine pentru toţi să mor” trebuie luate în serios şi analizate motivele acestor afirmaţii. Este momentul ca adulţii să-şi analizeze modul de comunicare cu copilul şi să găsească forme de oferire de suport pentru copil. Nici într-un caz nu este recomandată ameninţarea copilului cu o pedeapsă pentru acele mesaje.
c) depresia: o mare dificultate în cazul acestei situaţii este că adulţii nu recunosc simptomele unei depresii la copii datorită faptului că depresia este considerată o problemă a adulţilor. Indicatorii unei stări depresive la copii sunt: tulburări ale comportamentului alimentar – cel mai frecvent apare lipsa poftei de mâncare; tulburări de somn – dificultăţi de adormire, insomnii, somn excesiv fără regularitate; scăderea capacităţii de concentrare, scăderea performanţelor şcolare; o stare de apatie şi lipsă de energie, dezinteres pentru activităţile plăcute anterior; autoblamare excesivă, tristeţe, oboseală accentuată, probleme comportamentale la şcoală. Prezenţa acestor semne pe o perioadă de minim două săptămâni trebuie să determine adultul să ceară ajutorul unor specialişti (psihologului şcolar, cabinetelor de consiliere psihologică).
d) vorbesc despre moarte sau sunt preocupaţi de moarte: orice interes neobişnuit legat de moarte prin discuţii, desene, poezie, muzică, postere trebuie să constituie un motiv de îngrijorare şi un pretext de a discuta cu copilul sau adolescentul despre aceste subiecte şi motivele pentru care este preocupat de aceste teme. Studiile au arătat că o temă frecventă în preocupările copiilor care au avut ulterior o tentativă de suicid este problema terorismului, războiului sau a misiunilor suicidare (kamikaze).
e) izolarea de prieteni şi familie: izolarea este un semn al unei stări de nefericire sau de durere a copilului. Mulţi copii şi adolescenţi care se gândesc la suicid nu comunică cu prietenii sau familia pentru a nu-i supăra sau întrista. Este recomandat ca în cadrul orelor de consiliere, profesorul să înveţe elevii să solicite ajutor atunci când simt că nu pot vorbi cu persoanele apropiate. Oferirea informaţiilor despre serviciile de consiliere este foarte utilă pentru elevi. Posibili indicatori ai unor probleme ar fi: comportament de izolare excesivă şi neadecvat cu stilul copilului, renunţarea şi evitarea participării la activităţile sociale cu prietenii şi familia, dificultăţi de a părăsi casa.
f) tulburări comportamentale: starea de nemulţumire a copiilor şi adolescenţilor se manifestă de cele mai multe ori prin anumite comportamente cum ar fi: schimbările bruşte de comportament, fuga de acasă, chinuirea animalelor, agresivitate fizică şi verbală (lovirea repetată a fraţilor sau prietenilor de joacă, acte de distrugere a unor bunuri la şcoală sau din alte locuri publice). Pedepsirea acestor copii datorită comportamentelor pe care le manifestă duce la accentuarea sentimentului de nefericire şi la implicarea lui tot mai mult în planul de sinucidere. Adulţii nu trebuie să uite că întotdeauna comportamentul are o funcţie şi identificarea ei este primul pas în schimbarea comportamentală.
g) abuzul de substanţe: abuzul de substanţe este un factor de risc pentru suicid. Studiile arată că un număr mare de copii şi adolescenţi au consumat alcool sau droguri înainte de actul de suicid. În consecinţă este foarte important ca în prevenţia consumului de substanţe să se accentueze şi acest aspect. Pentru părinţi consumul de substanţe trebuie să fie un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă cu copilul lor.
h) suicidul sau moartea recentă a unei persoane semnificative: suicidul sau moartea unei persoane apropiate este un factor de risc. Un caz mai special dar care trebuie luat în considerare este suicidul în masă din motive religioase sau filosofice. Unele mesaje transmise de mass-media sunt foarte periculoase pentru că prezintă cazurile de suicid în masă ca o manifestare a unor convingeri religioase sau filosofice.
i) renunţarea la obiectele de valoare şi realizarea planului final: în această situaţie părinţii trebuie să acţioneze imediat şi să solicite ajutorul specialiştilor.
Abordarea riscului suicidar
Unul dintre obstacolele cele mai importante în prevenţia suicidului este existenţa unor convingeri şi atitudini eronate faţă de suicid. Adulţii consideră moartea la copii în general accidentală, iar atunci când se produce tentativa de suicid, familia ascunde suicidul datorită stigmei sociale. Unul dintre obiectivele programelor de prevenţie la nivel comunitar este acceptarea suicidului ca o problemă reală a copiilor şi adolescenţilor.
Cele mai frecvente mituri asociate cu suicidal la copii şi adolescenţi:
· Copilăria şi adolescenţa sunt perioade fericite din viaţă, lipsite de griji şi în care există doar probleme minore de adaptare. Este eronat să credem că vârsta copilăriei îi protejează pe aceştia de probleme şi traume. Există o multitudine de probleme cu care se confruntă copiii şi pentru care nu sunt încă pregătiţi să facă faţă – moartea unor persoane semnificative, abuzurile emoţionale, fizice sau sexuale, violenţa adulţilor, rigiditatea standardelor impuse de adult, consumul de substanţe. Este foarte greu pentru o familie să îşi protejeze copilul faţă de atâtea probleme, este deci mai optim să-i învăţăm pe copii să facă faţă adaptativ situaţiilor de criză.
· Cei care vorbesc despre sinucidere nu recurg la ea. Mesajele de tipul “Mai bine mor … ” sau “Aş vrea să mor odată!” poate însemna faptul că o anumită situaţie este foarte dramatică pentru copil sau adolescent. Este foarte important ca adultul să îl asculte pe copil şi să încerce să comunice cât mai mult. Este greu să stabileşti gravitatea situaţiei. Ignorarea acestor posibile semnale poate avea efecte dramatice. Studiile arată că majoritatea copiilor şi adolescenţilor care s-au sinucis au vorbit despre moarte şi au făcut afirmaţii despre dorinţa lor de a-şi pune capăt vieţii. Astfel că orice mesaj de acest gen asociat cu alte modificări comportamentale trebuie să constituie un motiv pentru acordarea unei atenţii deosebite copilului şi solicitarea ajutorului unui consilier sau psiholog.
· Cei care au tentative de suicid nu vor decât să atragă atenţia. Mulţi adulţi au convingerea că suicidul la copiii şi adolescenţi este o formă de a atrage atenţia şi că în realitate ei nu doresc să îşi ia viaţa. Orice tentativă de suicid este un semn alarmant al unei probleme şi tratarea acesteia cu superficialitate este o gravă eroare care poate să îi facă pe copii şi adolescenţi mai convinşi că nu sunt înţeleşi şi acceptaţi. În consecinţă ei rămân la convingerea că suicidul este singura modalitate de a scăpa de disperarea şi lipsa de speranţă resimţită.
· Este suficient ca oamenii să vadă partea bună a vieţii şi se vor simţi mai bine. Pentru o persoană care are intenţia de suicid această afirmaţie poate agrava situaţia şi duce la accentuarea convingerii că ceea ce simte şi crede este inadecvat, fiind o formă de invalidare. Copiii şi adolescenţii au dificultăţi în planificarea viitorului şi în înţelegerea faptului că ne schimbăm în permanenţă modul de percepere a vieţii datorită experienţele pe care le avem zilnic. A-i spune unui copil sau adolescent că “mâine lucrurile vor arăta altfel” nu face decât să-i adâncească sentimentul de izolare şi însingurare. În aceste momente ei nu se pot gândi la viitor, ci doar la prezent.
· Copiii nu ştiu cum să se sinucidă şi nici nu au puterea necesară să o facă. În general, adulţii cred că moartea nu este înţeleasă de copii ca un act final şi ireversibil şi că ei nu ştiu cum se poate muri. O altă idee eronată este că tentativa de suicid a fost un accident şi că intenţia de suicid nu a existat de fapt. Studiile arată însă că adolescenţii şi chiar şi copiii ştiu foarte bine cum pot să-şi ia viaţa, unii dintre ei au planuri foarte elaborate cu privire la suicid. Se recomandă părinţilor şi adulţilor să investigheze cu atenţie orice “accident” prin care copiii şi-au pus viaţa în pericol.
· Cei care se sinucid sunt bolnavi psihici. La fel ca şi în cazul adulţilor, majoritatea persoanelor cred că copiii şi adolescenţii care recurg la sinucidere sunt persoane cu tulburări psihice grave. Studiile arată însă că procentul celor care se sinucid şi care au o tulburare psihică este mult mai mic decât s-ar crede. Cauzele suicidului sunt complexe şi mult diferite de percepţia obişnuită a oamenilor. Părinţii care au un copil ce a avut o tentativă de suicid nu recunosc acest lucru mai ales datorită convingerilor eronate despre suicid şi din teama stigmei sociale pe care o implică suicidul. Rolul şcolii şi al programelor comunitare este foarte important în contracararea mesajelor neadecvate din mass-media.
· În cazul copiilor şi adolescenţilor care recurg la suicid, părinţii sunt singurii responsabili. Majoritatea părinţilor se blamează pentru problema copilului lor şi cred că numai ei sunt vinovaţi pentru această situaţie, mai ales că societatea nu este educată şi are tendinţa de învinovăţire a părinţilor. Studiile arată însă că părinţii sunt de obicei ultimii care identifică semnele unui viitor act suicidar. De cele mai multe ori copilul încearcă să-i protejeze şi să-i excludă din problemele sale. Rolul prevenţiei prin discuţiile cu colegii despre acest subiect poate fi foarte important mai ales în a-i face pe copii şi adolescenţi să-şi împărtăşească ideile despre suicid.
· Când un copil sau adolescent cu depresie începe să se simtă mai bine înseamnă că perioada de criză a trecut. Contrar părerilor comune, riscul suicidar la o persoană cu depresie este mult mai mare în perioada în care este perceput de ceilalţi că este mai bine. Tocmai în această perioadă copilul sau adolescentul dispune de energia necesară planificării unui act suicidar. Găsirea acestei soluţii extreme îi face să se simtă mai bine şi mai liniştiţi. Părinţii trebuie să fie atenţi la aceste semne care ar putea fi un indiciu fals de recuperare.
· Ingerarea anumitor substanţe (alcool, droguri, tranchilizante) “rezolvă” problemele şi reduce riscul suicidar. Consumul de alcool sau droguri accentuează stările negative şi cresc riscul de suicid. Mulţi adolescenţi sau copii însă cred că tranchilizantele, alcoolul sau drogurile îi face să uite de probleme. Ele însă agravează stările depresive.
În concluzie, suicidul nu trebuie să fie un subiect tabu pentru familie şi şcoală. A nu discuta despre o problemă nu implică dispariţia ei. Din nefericire, datele epidemiologice confirmă acest fapt.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentezi..?